Iată câteva imagini din 4 mai 2023 la libraria Bookstory din Cluj Napoca.
Probabil una dintre cele mai frumoase seri din viata mea.
Atunci a avut loc lansarea romanului meu « Țap ispășitor », în prezenta lui Dl. prof. univ. Virgiliu Târău și lui Anca Radu, o mare iubitoare de lectură!
Multumesc lui Romulus Maier pentru aceste fotografii superbe.
Din păcate, acest eveniment nu a fost filmat.
Cu toate acestea, vă pot oferi acum șansa de a citi analiza pe care Anca Radu a făcut-o despre romanele mele. Cred că este cea mai bună și mai pertinentă privire de până acum asupra activității mele ca scriitor. Și îi sunt foarte recunoscător pentru asta.
Vă doresc deci lectură plăcută!
« Cîteva note despre cele două romane polițiste, Du Rififi à Bucarest și Micmac à Bucarest, traduse excelent de Delia Tuică. Și, mai ales, despre suplețea, deschiderea și aerul ghiduș al gîndurilor cu care scriitorul Sylvain Audet-Găinar îmbrățișează lumea. Și o pune în act prin scrisul lui.
Care e unul alert, cu dialoguri punctate de descrieri scurte și percutante. În ele se rostogolesc povești de familie, transgenerațională și transfontalieră. Cu personaje din tușe colorate. Unde protagonistul franco-român/pariziano-bizantin, Arthur Weber, e aruncat în hățișurile istoriei personale, dar și a celei cu I mare, mai bine zis a fantomelor Istoriei. Ajunge victimă și detectiv fără voie, deopotrivă, îndrăgostit și aventuros.
Pe scriitorul lui Arthur îl pot numi franco-român sans frontières, pentru că mixează cu o ușurință incredibilă bucăți de Franță și Românie profunde în cadrul aceluiași dialog (vezi, de exemplu, pe cel despre misterul micului Gregory, Imogene le Dantec , respectiv mirosurile din RATB, ghicitoarea Brățara Buzea, interioarele bucureștene cu farmec decrepit, dar și salvatoare de vieți). Reușind astfel să vorbească pe limba tuturor cititorilor iubitori de gen.
Accentul cade pe partea românească, pentru că, nu-i așa, cele mai spectaculoase crime se pot întâmpla la București. 🙂
De altfel, un bucureștenism inconfundabil respiră pe tot parcursul romanelor ca un personaj viu, o vietate surprinsă cu toate cote-urile sale.
Stilul e și cinematografic, personajul principal pare desprins cîteodată din Stan și Bran, are parte de cele mai incredibile căzături, împiedicări, cascadorii de un haz nebun. Cu soundtrack asortat, că există și muzică ce se degajă din personaje și acțiunile lor, în afara muzicii lui Brahms din desenele lui Disney (care acompaniază cuplul bunic Vasile-nepot Răzvan), mi s-a părut că aud și Boul pe acoperiș al lui Jean Cocteau în personajul colectiv Securitatea, dar și în toate acțiunile celuilalt personaj colectiv din Țap ispașitor, asoc AIUREA, care se opune, prin excelență, ideii de Securitate. E asociația indignaților uniți pentru reintegrarea prin educație și activism- o șleahtă de detectivi improvizați ,incredibil de haioși, anarhiști cu țeluri înalte de educație în închisorile din România. Cu membri de la 8 la peste 80 de ani. Muzicanții din Bremen. O poezie.
Tușele sunt fine și acțiunea te ține cu sufletul la gură. Are inserții de cultură antică ( exemplele cu Democrit , Epicur din gura socrului lui Arthur weber sunt delicii pure), are povești de dragoste. Unele scoase la propriu de la naftalina anticarului, pentru că se țes din cărți poștale trimise de admiratoare unui dj local al anilor ’70. În plus, în ambele romane introduce personaje reale, pe care și le face ale lui și care ajung, mirabil, să își joace propriul rol, scriitorul fiind astfel un fel de vrăjitor seducător atât pentru Medeea Marinescu în primul și, cât și pentru Andrei Voiculescu în al doilea.
Iar, peste toate și sub această mască a romanului polițist, Sylvain reușește să țină în mînă și să ne dea o parte din istoria noastră recentă, nu complet vindecată. Și o face cu multă inventivitate, fără emfază, cu mult umor. E ca o reverență adusă încercării de recuperare a trecutului, a memoriei noastre colective, dincolo de bine și rău. Deși reiese foarte bine că personajul negativ la superlativ este Securitatea. Pentru că aici se vede atingerea de artist prin care Sylvain « inventează » note informative și, într-o carte polițistă ca un allegro de Mozart, inserează accentele grave, de adagio ale crimelor din istorie. Că doar transformându-le așa, le poți vindeca. » (Anca Radu, booklover din Cluj Napoca)
Sylvain Audet-Găinar 