(en version française puis roumaine)
Ah, Dorin ! Un type formidable qui a organisé les deux mariages de Tudor. Un homme charmant, très sympa, et surtout très homo. À chacune de nos rencontres, il trouve le moyen de me proposer la botte. Hélas pour lui, sans succès !
Du Rififi à Bucarest, éd. Ex Æquo, p. 113
Bonjour Dorin ! L’homosexualité a été dépénalisée en Roumanie en 2001. Comment s’en sortait-on malgré tout avant cela pour vivre ses amours interdites ?
L’homosexualité a en effet été totalement dépénalisée en 2001 mais la Roumanie reste un pays assez homophobe. Il est difficile de changer les mentalités du jour au lendemain. Même bientôt vingt ans après cette dépénalisation et plus de dix après l’entrée dans l’Union européenne, on ne peut pas dire que les progrès aient été spectaculaires. Les homosexuels vivent cachés et il y a peu de gens qui ont le courage de s’afficher publiquement ou de montrer leur différence. Je ne peux pas trop parler des amours interdites d’avant 2001, parce que je ne connais pas personnellement cette période. Je peux néanmoins préciser, d’après ce qu’on m’a raconté, qu’il y a toujours eu des moyens de faire des rencontres dans certains lieux connus dans la « communauté gay ». Ce qui est certain est que les couples ne pouvaient pas avoir une vie commune, des biens communs ou être acceptés par leurs familles respectives. Loin de là ! Les conditions étaient même très dures. Il fallait vraiment faire attention ! Avant 1989, la Securitate avait, par exemple, l’habitude de faire des chantages auprès des homosexuels, qui devaient signer un pacte avec les services de renseignement et devenir “informateurs”, au risque de connaître sinon les pires ennuis : être dénoncé à sa famille ou bien sur son lieu de travail et voir sa vie complètement détruite. Car l’opprobre pouvait aller très loin ! Il y a probablement eu pas mal de suicides à cause de cela.
En 2006, Human Rights Watch classait la Roumanie parmi les cinq pays au monde à avoir fait « des progrès exemplaires dans le combat contre les abus de droits au motif de l’orientation sexuelle ou de l’identité du genre ». Où en est-on dans les faits, en 2020 ?
Même avec les progrès dont tu parles, les gays restent actuellement peu visibles. L’absence d’une vraie vie gay en Roumanie a créé des situations pour le moins bizarres ou ambiguës, comme par exemple ce qu’on appelle aujourd’hui les “gays mariés”, ces homosexuels qui préfèrent vivre en apparence comme des hétéros, se marier, avoir des enfants mais qui, à côté de cela, ont de multiples aventures homosexuelles. On préfère ne pas se confronter au rejet, ou au travail complexe d’acceptation de soi et de construction d’une image au-delà du “qu’en dira-t-on”, parce que les gens ont peur. Parmi les homos même, il n’y a pas beaucoup de solidarité. Et nous n’avons pas beaucoup d’endroits pour passer du temps ensemble, comme par exemple des clubs, des bars ou des restaurants. Il est vrai qu’on peut trouver quelques clubs de nuit dans quelques grandes villes du pays, mais cela ne reste qu’un début très timide, en comparaison avec d’autres pays du « bloc de l’est ». La Hongrie et la République Tchèque sont de meilleurs exemples, en ce sens. Cependant, ce qui est important à dire, c’est que nous ne sommes pas prêts de voir une loi tel que le PACS entérinée en Roumanie. Et qu’on est vraiment loin de la perspective du mariage gay ! Et ceci non pas seulement en Roumanie mais dans toute l’Europe de l’est ! Regardez la Pologne! Voilà un pays où il n’est pas très amusant de vivre en tant que gay. Et on est tout de même au vingt-et-unième siècle !
Quel sombre tableau ! N’y a-t-il toutefois vraiment aucun progrès au niveau des mentalités ?
Si, bien sûr. Tel que l’échec du référendum sur la famille traditionnelle en 2018. Soutenu par l’Église Orthodoxe et par les cultes néo-protestants qui sont très actifs en Roumanie, ce projet moyenâgeux proposait de modifier la Constitution roumaine en définissant la famille entre deux personnes sous un sens strictement hétérosexuel et en rendant automatiquement inconstitutionnelle toute légalisation du mariage homosexuel. D’après eux, une famille ne pourrait être composée qu’à la suite d’une union validée devant une instance religieuse, entre un homme et une femme et à condition qu’ils aient aussi eu ensemble au moins un enfant. Cela voulait dire qu’un parent seul (par choix ou à la suite du décès de l’autre) ne constituait pas une vraie famille ! Et que les couples homosexuels mariés légalement dans un autre pays de l’UE où cela est possible ne pourraient en aucun cas être reconnus comme tels en Roumanie ! Vous vous rendez compte dans quel monde on vit?! Bon, finalement, ce référendum débile a échoué ! Faute de participation certes mais tout de même ! Les signes du changement apparaissent aussi dans la prise de position quant au sujet de « l’identité de genre » qui devait être interdit dans les écoles. On a peur de parler de ça mais on refuse toujours en Roumanie l’introduction des cours d’éducation sexuelle dans les classes du secondaire, alors que le pays a toujours de très mauvais résultats quant aux grossesses précoces et l’utilisation des moyens de contraception et/ou de protection contre les MST.
On sent que le sujet t’enflamme !
Dans un pays où règne un tel bigotisme, j’avoue que j’ai parfois tendance à m’énerver. Il faut juste compter sur le fait que, graduellement, et surtout avec la nouvelle génération, qui voit les choses autrement, le pays et ses habitants iront vers un fonctionnement normal, où chacun aurait sa place et où toute manifestation autoritaire serait rejetée et où on pourrait accepter plus facilement la différence. Mais le chemin est encore long !
Ah, Dorin! Un tip grozav care a organizat cele două nunți ale lui Tudor. Un om fermecător, foarte simpatic, și mai presus de toate foarte gay. De fiecare dată când ne întâlnim, găsește o cale să se dea la mine. Bietu’ de el, de fiecare dată, în zadar!
Du Rififi à Bucarest, éd. Ex Æquo, p. 113
Bună Dorin! Homosexualitatea a fost depenelizată în România în 2001. Cum se descurcau înainte de asta homosexualii din România să-și trăiască iubirile lor interzise?
Homosexualitatea a fost într-adevăr depenelizată complet în 2001, dar România rămâne o țară destul de homofobă. Este dificil să schimbi mentalitățile peste noapte. Chiar și la douăzeci de ani de la această depenalizare și la mai mult de zece ani de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, nu se poate spune că progresele au fost spectaculoase. Homosexualii trăiesc ascunși și există puțini oameni care au curajul să apară în public sau să-și arate diferența. Nu pot vorbi prea mult despre iubiri interzise de dinainte de 2001, pentru că nu am cunoscut această perioadă personal. Cu toate acestea, pot spune din ceea ce mi s-a spus, că au existat întotdeauna modalități de a întâlni oameni în anumite locuri cunoscute de « comunitatea gay ». Ceea ce este sigur este că cuplurile nu puteau trăi o viață împreună, să aibă proprietăți comune sau să fie acceptate de familiile lor. Departe de asta! Condițiile au fost chiar foarte dure. Chiar trebuiau să fie atenți! Înainte de 1989, de exemplu, Securitatea obișnuia să șantajeze homosexualii, care erau fortați să semneze un pact cu serviciile de informații și să devină « informatori », cu riscul de a se confrunta cu alte probleme: să fie denunțati famililor lor sau la locul lor de muncă și să li se distrugă complet viața. Pentru că oprobriul putea merge foarte departe! Probabil au fost chiar multe sinucideri din cauza asta.
În 2006, Human Rights Watch a plasat România printre cele cinci țări din lume care ar fi făcut « progrese exemplare în lupta împotriva abuzurilor asupra drepturilor pe motive de orientare sexuală sau de identitate de gen ». Cum stau, de fapt, lucrurile în 2020?
Chiar și cu progresele despre care vorbești, homosexualii nu sunt foarte vizibili nici în ziua de azi. Homosexualii trăiesc mereu ascunși. Absența unei vieți gay reale în România a creat situații cel puțin bizare sau ambigue, cum ar fi ceea ce numim acum homosexuali căsătoriți, homosexuali care preferă să trăiască în aparență ca heterosexuali, să se căsătorească, să aibă copii, dar care, pe lângă aceasta, au mai multe aventuri homosexuale. Preferăm să nu ne confruntăm cu respingerea, sau munca complexă de auto-acceptare, pentru că oamenii se tem. Printre homosexualii înșiși, nu există prea multă solidaritate. Și nu avem multe locuri unde să petrecem timp împreună, cum ar fi cluburi, baruri sau restaurante. Este adevărat că putem găsi câteva cluburi de noapte în unele dintre marile orașe ale țării, dar acesta este doar un început foarte timid, în comparație cu alte țări din Europa de Est. Ungaria și Republica Cehă sunt exemple mult mai bune în această privință. Cu toate acestea, ceea ce este important de spus este că nu suntem pregătiți să vedem o lege precum PACS-ul francez aprobată în România. Și că suntem foarte departe de perspectiva căsătoriei cuplurilor gay! Și asta nu numai în România, ci în toată Europa de Est! Uită-te la Polonia, o țară în care nu este foarte distractiv să trăiești ca gay. Și totuși trăim în secolul 21!
Ce tablou întunecat! Există, totuși, câteva progrese reale în mentalitați?
Da, sigur că da. De exemplu, eșecul referendumului privind familia tradițională din 2018. Susținut de Biserica Ortodoxă și de cultele neo-protestante care sunt foarte active în România, acest proiect medieval propunea modificarea Constituției României prin definirea familiei între două persoane sub un sens strict heterosexual și prin neconstituționalitatea legalizării căsătoriei între două persoane de același sex. Potrivit acestora, o familie ar putea fi compusă numai după o uniune validată în fața unei autorități religioase, între un bărbat și o femeie și cu condiția ca aceștia să aibă, de asemenea, cel puțin un copil împreună. Acest lucru însemna că un părinte singur (prin alegere sau după moartea celuilalt) nu poate fi o familie reală! Și că cuplurile de același sex căsătorite legal într-o altă țară din UE, unde acest lucru este posibil, nu ar putea fi recunoscute sub nicio formă în România! Îți dai seama în ce fel de lume trăim?! Ei bine, în cele din urmă, acest referendum stupid a eșuat! Din cauza lipsei de participare cu siguranță, dar nu numai! Semnele de schimbare apar, de asemenea, în poziția privind « identitatea de gen », care trebuia să fie interzisă în școli. Ne este teamă să vorbim despre acest lucru, dar încă refuzăm în România introducerea cursurilor de educație sexuală în clasele de gimnaziu, în timp ce țara are încă rezultate foarte slabe în ceea ce privește sarcina fetelor prea tânăre și utilizarea contracepției și/sau protecției împotrivă infecțiilor cu transmitere sexuală.
Simți că subiectul te inflamează!
Într-o țară în care există un astfel de bigotism, recunosc că uneori toate astea are tendința să mă enerveze. Trebuie doar să ne bazăm pe faptul că, treptat, și mai ales cu noua generație, care vede lucrurile altfel, țara și locuitorii săi se vor îndrepta înspre o funcționare normală, în care fiecare ar avea un loc și unde orice demonstrație autoritară ar fi respinsă și unde diferența ar putea fi acceptată mai ușor. Dar mai e un drum lung de parcurs până atunci!
Sylvain Audet-Găinar 