Au fil des ans, la langue roumaine est en effet devenu ma seconde langue. Je la parle, je la lis, je la traduis, je la vis, je la rêve.
Très rapidement, en écrivant Du Rififi à Bucarest, je me suis rendu compte que j’étais en train d’écrire ce roman aussi bien pour un lecteur français que pour un lecteur roumain.
Sans doute par déformation professionnelle, ou par habitude de jouer au pont entre ces deux cultures, je passais mon temps à penser à la façon dont certains passages pourraient être traduits. En particulier, les dialogues.
Je trouvais parfois certaines formules en français plus vraisemblables que d’autres, si jamais elles venaient à être traduites en roumain.
Il était même important pour moi que le livre commence sur deux phrases littéralement en roumain. « Ce faceți aici ? Cine v-a dat drumul în bloc ?«
Mis à part cet incipit, j’ai toujours pris la peine de ne jamais préciser quelle langue était parlée par mes personnages, préférant laisser aux lecteurs le choix de décider.
Quelle langue parle Arthur et Tudor, son meilleur ami roumanophone qui a grandi en France comme lui ? Quelle langue parle Arthur avec Iulia, éventuelle francophone, comme il y en a tant en Roumanie ?
La seule exception est sans doute le grand-père de Răzvan. Ce grand fan de San Antonio utilisant en permanence des expressions d’une originalité inouïe.
Est-il en effet vraisemblable qu’Arthur, ayant appris le roumain standard en exil avec sa mère, accède à la saveur d’un tel langage en roumain ? Mais cela étant dit, le grand-père de Răzvan a-t-il lu San Antonio dans sa traduction ou dans le texte original ? Et encore une fois, quelle langue parle-t-il ?
L’auteur tout-puissant que je devrais être sur cet univers n’en a cependant pas la moindre idée.
***
Ce rol a jucat limba română în scrierea romanului?
De-a lungul anilor, limba română a devenit a doua mea limbă. O vorbesc, o citesc, o traduc, o trăiesc.
Foarte repede, în timp ce scriam Du Rififi à Bucarest, mi-am dat seama că scriam acest roman atât pentru cititorii francezi, cât și pentru cititorii români.
Fără îndoială, din distorsiune profesională sau din obiceiul de a juca puntea dintre aceste două culturi, mi-am petrecut mult timp gândindu-mă la modul în care anumite fragmente ar putea fi traduse în limba română. În mod special, pentru dialoguri.
A fost de asemeana chiar esențial pentru mine ca cartea mea să înceapă cu două propoziții literalmente în limba română. « Ce faceți aici ? Cine v-a dat drumul în bloc ?«
În afară de acest fragment, nu am vrut în schimb să mai specific în ce limbă vorbesc personajele, preferând să-l lase pe cititorul să decidă.
Ce limbă vorbesc Arthur și Tudor, prietenul lui român cel mai bun care a crescut în Franța ca și el? Ce limbă vorbește Arthur cu Iulia, care poate fi perfect francofonă dat find că a studiat medicina la Strasbourg?
Singura excepție este, probabil, bunicul lui Răzvan, acest mare fan al San Antonio care folosește în mod constant expresii nemaiauzite.
Nu stiu cât de probabil Arthur, după ce a învățat limba română în exil cu mama sa, poate să aibă acces la aroma unei astfel de limbi. Dar acestea fiind spuse, bunicul lui Răzvan a citit San Antonio în textul original sau în traducerea sa?
Atotputernicul autor pe care ar trebui să-l fiu, nu deține din păcate acest răspuns.
***
2 – Un polar ? Mais avec quel arrière-plan ?
3 – Est-ce que toute l’histoire est tirée d’une histoire vraie ?
6 – Qui est Arthur ?
7 – Quelles sont les sources littéraires du « Rififi à Bucarest » ?
8 – Arthur est-il amoureux ? Est-ce un sentimental ?
9 – Quelle place a joué la langue roumaine dans l’écriture du roman ?
10 – Quelle est la place du cinéma dans « Du Rififi à Bucarest » ?
11 – Comment gère-t-on en tant qu’auteur un personnage qui n’est pas un personnage de fiction ?