Capitolul 14 — Unde descoperim melodiile preferate ale lui Andrei Voiculescu

Interviu cu Andrei Voiculescu, octombrie 2020

Tradus în limba română de Olga Tintoiu

Numărul de cântece care mi-au marcat viața este imposibil de estimat. Cu toate acestea, aici sunt unele melodii sau albume care au contat, probabil, cel mai mult pentru mine pe tot parcursul vieții mele.

Aș începe astfel cu Jacques Dutronc și « E ora cinci, Parisul se trezește », lansat în 1968. Pentru mine, versurile unui cântec au fost întotdeauna foarte importante. Am simțit întotdeauna nevoia de a le înțelege și nu mi-au plăcut niciodată melodiile pur comerciale, care nu transmit niciun mesaj și nu oferă ascultătorilor posibilitatea de a reflecta. Așa că am preferat întotdeauna cântăreții care transmit ceva. Ascultând acest cântec al lui Dutronc, de exemplu, îmi imaginam Parisul, cel puțin Parisul pe care mi-l imaginam în momentul în care voiam să plec din România. Această descriere a Parisului era extrem de sugestivă pentru mine. Să nu mai vorbim că, din punct de vedere muzical, acest cântec este pur și simplu splendid, mai ales pentru acele pasaje incredibile de flaut.

Apoi, tot în domeniul muzicii franceze, am avut întotdeauna o mare admirație pentru piesa lui Léo Ferré, « C’est extra », lansata în 1969. Ca și pentru Fabrizio de André, am avut întotdeauna un respect profund pentru acest cântăre care a fost un adevărat poet.

Un alt cântăreț esențial pentru mine a fost Don McLean și albumul său de neratat American Pie, lansat în 1971. În acest album, el descrie starea de spirit a tânărului american la acea vreme (avea pe atunci vreo 20 de ani). În special, el vorbește despre ceea ce a simțit când a aflat de moartea într-un accident de avion al lui Buddy Holly (mare cântăreț rock al momentului caruia i-a fost dedicat, de altfel, întregul album). În același album există, de asemenea, o melodie numită « Vincent », care este dedicată lui Van Gogh. Don McLean descrie ce poți simți privind tablourile acestui pictor. Este absolut minunat! Există, de asemenea, “The Grave », care vorbește despre războiul din Vietnam… De fapt, în acest album există cel puțin cinci piese pur și simplu fabuloase și cu versuri răscolitoare!

Am fost, de asemenea, întotdeauna foarte impresionat de cantarețul francez Michel Sardou. Și mai ales de cântecul său « Vladimir Ilitch », lansat în 1980. Prima dată când l-am auzit, mi-am spus imediat: « În sfarsit! Lumea culturii franceze, care până atunci era în mare parte în favoarea regimului comunist din Rusia, precum Yves Montand sau Jean Marais, deschidea în cele din urmă ochii. Cineva din Franța și-a dat seama în sfârșit ce se întâmpla cu adevărat acolo și avea curajul să denunțe această mascarada.”

Există, de asemenea, un alt cântec care m-a impresionat foarte tare pe tot parcursul vieții mele, numit « Hey Big Brother ». A fost cântat de o trupă americană numită Rare Earth. A fost prima trupă albă care a semnat cu casa de discuri The Mowtown, care până atunci era rezervată artiștilor negri. Trupa asta a cântat rock într-un spirit hippie. Ei au mai avut și un alt cântec care mi-a plăcut întotdeauna foarte mult și pe care îl difuzam de fiecare dată când găzduiam o emisiune un pic mai specială. Acest cântec se numește „I just want to celebrate”.

Aș mai avea încă sute și sute de melodii pe care să le amintesc, atât de mult a contat și contează muzica pentru mine. Dar fiindcă trebuie să ne oprim la un moment dat, voi încheia prin a vorbi despre un cântec care a fost, de asemenea, lansat în anii 1970 și numit « Sympathy ». Există două versiuni. Trupa Rare Bird (care il cântă prost) și trupa The Family Dogg. O piesă de-a dreptul fabuloasă!