Capitolul 9 – În care este vorba despre carți poștale, despre « Melogriver » și independența

Interviu cu Andrei Voiculescu, octombrie 2020

Tradus în limba română de Olga Tintoiu

Cărțile poștale au jucat un rol important în munca mea. Cum eu îmi programam emisiunile în funcție de cererile ascultătorilor, le-am explicat intr-o zi pe calea undelor, că nu ar trebui să-mi mai trimită scrisori. Pentru că erau închise, ofițerii Securității le deschideau sistematic pentru a afla ce conțineau. Ori, toți ascultătorii mei erau interesați să asculte muzică, nu să vorbească despre politică. De aceea le-am propus un truc foarte simplu: sa-mi trimită cărți poștale care pot fi citite în intregime de toată lumea și, prin urmare, vor trece fără probleme de cenzura. Pentru că nimeni nu-i va suspecta că vor trimite sau primi cel mai mic secret! Și acel sistem a funcționat imediat. Îmi amintesc că unul dintre ascultătorii mei, când mi-a trimis lista lui de melodii, a desenat într-o zi în partea stângă sus a cărții sale poștale un chenar rosu în care a scris « Dragi tovarăși de la cenzură, vă mulțumesc ca ati lăsat această carte postală să treacă. Nouă ne place muzica și nu avem nimic de-a face cu voi.” Imaginează-ți că aceasta carte poștală chiar mi-a parvenit! La început, primeam aceasta corespondență la post restant. Aveam de altfel, un pseudonim, « Tom Jame », la fel ca majoritatea editorilor de la Radio Europa Liberă. Dar în cele din urmă, Noël Bernard m-a convins să renunț la aceast pseudonim. Dupa părerea lui, eram deja cunoscut sub numele de Andrei Voiculescu în România și nu avea niciun sens.

Revenind la povestea cartilor poștale, am inventat dupa aceea un sistem și mai eficient. Deoarece ascultătorii mei nu știau limba engleză, îmi trimiteau titlurile cântecelor scrise fonetic. Și cum nici nu auzeau foarte bine, vă pot spune că primeam, uneori, titluri complet de neînțeles. Uneori îmi venea sa-mi smulg părul din cap! De exemplu, îmi amintesc că într-o zi, cineva mi-a cerut să difuzez « Melogriver »! Și altul « Imaman »! De fapt, era vorba de cântecul lui Christie « Yellow River » și « I’m a man » al grupului Spencer Davis. Erau zeci de felul acesta, mă inebuneau cu titlurile lor incropite și pierdeam o groază de timp! De aceea le-am oferit foarte repede o altă soluție. Fiecare piesă muzicală care urma să fie înregistrată în arhivele radio a primit un număr de inventar. De fiecare dată când difuzam un cântec nou, le dădeam acest număr de catalog și nu mai trebuiau să-și bată capul. Și nici eu! A fost mult mai simplu! Pe de altă parte, îndată ce Securitatea a început să vadă aceste cărți poștale pline cu numere, asta le-a dat de gândit și au crezut că mi se trimiteau mesaje codate din România. Când m-am întors în țară după decembrie 1989, am aflat că serviciile secrete românești au petrecut ani de zile încercând să descifreze acest faimos cod secret. Ceea ce încă mă mai face să râd!

Andrei Voiculescu 1976
©Copyright Andrei Voiculescu©

Începând din 1986, am început să lucrez pe cont propriu. Cu alte cuvinte, aveam propriul meu studio, cu mixer și totul. Ca să pot gestiona partea tehnică fără să depind de nimeni. Trebuie sa spun că inginerii de sunet de la Radio Europa Liberă erau de obicei germani, iar apoi am avut ruși, dar în orice caz, nici unul nu vorbea românește! Este sufficient să spun că era dificil să ma înțeleg și mai ales să mă organizez cu ei. Trebuia să le fac semne disperate prin sticlă pentru a începe sau a opri muzica. Întotdeauna mi-am scris emisiunile (am păstrat de altfel toate transcrierile) și notam desfășurarea minut cu minut. Deci, din momentul în care am putut lucra pe cont propriu, am putut să fac ce voiam. În plus, mă simțeam în studio ca acasă. În principiu, era interzis să fumezi în clădire, dar cum eram singur și nu deranjam pe nimeni cu țigara, puteam fuma în liniște. Ca și cum eram în sufrageria mea. Această stare de relaxare era cu atât mai importantă pentru mine, cu cât eram conștient de faptul că ea se transmitea ascultătorilor mei prin intermediul undelor și că rolul meu era tocmai de a-i face să petreacă un timp plăcut.