Capitolul 2 – În care este vorba despre internat, pick-up și ceai dansant

Interviu cu Andrei Voiculescu, octombrie 2020

Tradus în limba română de Olga Tintoiu

După scoala generală, am intrat la un liceu din Bicaz, oraselul cel mai apropiat. Dat fiind că acasă cam deranjam, am fost rapid plasat într-un internat în care am răbdat pur și simplu de foame. Se manca putin și prost, condițiile de viață de acolo erau spartane. Dormeam mai mult de 70 inși într-o așa-numită sală de sport veche. Fiind originar dintr-un oraș mare – chiar din București —, unii dintre colegii mei m-au făcut calul lor de bătaie. Bineinteles din gelozie. În orice caz, atunci am fost nevoit sa învăț să mă bat pentru a mă apăra. În toamna anului 1960, i-am scris în cele din urmă tatălui meu ca să-i spun că nu mai suportam și a început imediat să caute o soluție ca să mă pot întoarce la București cât mai curând posibil și să locuiesc cu el. Dupa câteva săptămâni, totul s-a rezolvat.

La acea vreme, Bucureștiul era un oraș destul de trist și mi-a fost destul de greu să mă readaptez. A fost cu atât mai dificil cu cât casa lui Vasile Voiculescu fusese confiscată, iar acum împărțeam spațiul cu alți chiriași care locuiau la subsol. Acela a fost momentul în care pasiunea pe care o aveam de mic pentru muzică a revenit și a explodat de-a dreptul. Imi placea să ascult radioul foarte tare și tatăl meu mi-a cumpărat repede un pick-up cu care am început să improvizez. Asta il distra foarte mult! Ca toți copiii, trăiam fără griji. Și totuși, am trăit acea perioadă în care mâncarea era raționalizată, când se folosea bonuri… Refugiul meu era muzica. Și revistele ilustrate. Toată lumea căuta aceste reviste care veneau din străinătate, mai mult sau mai puțin pe sub mâna, cum ar fi Paris Match sau Salut les copains!

Tatăl meu era licențiat în drept și era avocat. În timpul războiului, fusese chiar pilot în Forțele Aeriene. Era însă și un mare colecționar de artă și, cu un prieten, deschisese o casă de liciții în 1949. Dar când comuniștii au venit la putere, totul s-a răsturnat. Tatăl meu s-a trezit peste noapte fără nimic. Era atât de disperat să găsească de lucru încât a încercat chiar să devină șofer de autobus pentru a-și câștiga existența. În cele din urmă, a găsit un post într-o casă de amanet. Nu se poate spune că ne scăldam în bogație în acea vreme. Îmi amintesc un episod destul de umilitor. Când m-am întors la București, niste prieteni din copilărie m-au invitat la liceul lor la o petrecere. Era prima oara că participam la o petrecere dansantă și singura mea imbrăcăminte corectă era uniforma școlară. O chestie insuportabilă, croită dintr-o țesătură bleumarin, urâtă și aspră ca un sac de pânză. Când am vrut să invit o fată la dans, m-a măsurat din cap pâna-n picioare și mi-a întors spatele fără să-mi răspundă. Pe scurt, catastrofă!

CUPRINS

Introducerea

Capitolul 1 – În care este vorba despre arestare arbitrară și despre barajul Bicaz

Capitolul 2 – În care este vorba despre internat, pick-up și ceaiuri dansante

Capitolul 3 – În care este vorba despre tuberculoza osoasa și patinajul de viteza

Capitolul 4 – În care este vorba despre scuter și revista “Steaua”

Capitolul 5 – În care este vorba despre Fabrizio de André, clubul A și Radio Bucuresti

Capitolul 6 – În care este vorba despre clubul 33,  Scotch Club și Whisky à Gogo

Capitolul 7 – În care este vorba despre exil și munca silnică

Capitolul 8 – În care este vorba despre Cornel Chiriac și Radio Europa Liberă

Capitolul 9 – În care este vorba despre carti postale , “Melogriver” și despre independența

Capitolul 10 – În care este vorba despre o tranzitie ratată și despre imposibila întoarcere

Capitolul 11 – În care este vorba despre München, Praga și un nou inceput

Capitolul 12 – În care este vorba despre Radio Bucuresti și permis de muncă

Capitolul 13 – În care vorbim despre editare și Harpagon

Capitolul 14 – În care descoperim melodiile preferate ale lui Andrei Voiculescu

Publié par sylvaudetgainar

Sylvain Audet-Găinar est né en 1980 et a fait des études de Lettres à Lyon, à Strasbourg et à Bucarest. Fasciné par la Roumanie, il y a vécu et enseigné le français pendant de longues années. Il a également été le traducteur de plusieurs polars roumains, avant de se lancer aujourd’hui dans l’écriture de ses propres romans.

Votre commentaire

Entrez vos coordonnées ci-dessous ou cliquez sur une icône pour vous connecter:

Logo WordPress.com

Vous commentez à l’aide de votre compte WordPress.com. Déconnexion /  Changer )

Photo Google

Vous commentez à l’aide de votre compte Google. Déconnexion /  Changer )

Image Twitter

Vous commentez à l’aide de votre compte Twitter. Déconnexion /  Changer )

Photo Facebook

Vous commentez à l’aide de votre compte Facebook. Déconnexion /  Changer )

Connexion à %s

<span>%d</span> blogueurs aiment cette page :